|
Sectiunea - Informare si relatii publice -
Categoria - Buletine informative
|
|
BULETIN INFORMATIV 4 INTERVENŢII LA SFÂRŞIT DE SĂPTĂMÂNĂ În intervalul 14-15 februarie 2009, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea a fost solicitat să intervină la patru situaţii de urgenţă. În data de 14.02.2009, în jurul orei 10.00, ISU Vrancea a fost anunţat prin intermediul numărului unic 112 despre producerea unui accident rutier pe DN 23, pe raza localităţii Mândreşti. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de prim-ajutor descarcerare din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani care au intervenit cu mijloacele din dotare pentru descarcerarea şoferului Neaga C., în vârstă de 59 ani. În data de 15.02.2009, în jurul orei 10.40, un apel primit la dispeceratul ISU Vrancea anunţa că o pisică se află pe acoperişul unei centrale termice de pe strada George Coşbuc din municipiul Focşani de mai multe zile şi nu mai poate coborî. Pompierii militari au intervenit cu scara culisabilă din dotare şi au adus felina la sol. În cursul aceleiaşi zile pompierii militari au intervenit pentru lichidarea a două arderi necontrolate. Prima solicitare s-a primit în jurul orei 16.00, un echipaj din cadrul Staţiei Vidra acţionând pentru stingerea unui incendiu izbucnit pe raza localităţii Şerbeşti, comuna Vidra. În urma acestuia au ars cca. 2,5 ha de mărăciniş şi vegetaţie uscată. Cel de-al doilea apel s-a primit în jurul orei 16.40, pompierii militari din cadrul Secţiei Adjud fiind solicitaţi să intervină pe raza localităţii Călimăneşti. Evenimentul s-a soldat cu arderea a aproximativ 800 mp vegetaţie uscată. Compartimentul Informare şi Relaţii Publice
|