|
BULETIN INFORMATIV 3 INRERVENŢII ÎN CURSUL ACELEIAŞI ZILE În data de 25.02.2009, în jurul orei 16.40, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea a fost anunţat prin intermediul numărului unic 112 despre izbucnirea unui incendiu la proprietatea numitului Nicolae D. din localitatea Vităneşti, comuna Ţifeşti. Pentru localizarea şi lichidarea incendiului s-au deplasat la faţa locului pompierii militari din cadrul Staţiei Panciu. În urma incendiului au ars obiecte de mobilier, materiale textile şi au fost deterioraţi pereţii camerei învecinate. Cauzele şi împrejurarea care au favorizat producerea acestui eveniment sunt în curs de stabilire. În cursul aceleiaşi zile, un alt apel primit la ISU Vrancea anunţa că în localitatea Vânători s-au descoperit muniţii neexplodate. Ajunşi la faţa locului, specialiştii pirotehnişti au identificat un proiectil exploziv de calibru 76 mm. Acesta a fost descoperit de numitul Vasile Z. în curtea proprie. Muniţia neexplodată a fost ridicată şi transportată în condiţii de siguranţă la depozitul special amenajat în vederea distrugerii. În aceiasi zi, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU) Boloteşti a intervenit pentru stingerea unei arderi necontrolate pe drumul judeţean DJ 205 B, la vegetaţie uscată. A ars o suprafaţă de cca. 500 mp mirişte de pe marginea drumului. Compartimentul Informare şi Relaţii Publice
|