|
BULETIN INFORMATIV UN INCENDIU ŞI O MISIUNE DE ASANARE Incendiu la Adjud În data de 13.05.2009, în jurul orei 22.40, un apel primit prin intermediul numărului unic 112 la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea anunţa izbucnirea unui incendiu în municipiul Adjud pe strada Siretului, izbucnit la o societate comercială agricolă. Pentru localizarea şi lichidarea incendiului s-au deplasat la faţa locului trei echipaje de pompieri din cadrul Secţiei Adjud. În urma producerii incendiului a ars acoperişul, cu astereala din lemn şi învelitoare din tablă, pe o suprafaţă de aproximativ 250 mp. Cel mai probabil, evenimentul s-a datorat fumatului în locuri nepermise sau neprotejate corespunzător. Misiune de asanare la Mărăşeşti În data de 13.05.2009, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea a fost anunţat prin intermediul numărului unic 112 că în localitatea Mărăşeşti s-au descoperit muniţii neexplodate. Specialiştii pirotehnişti care s-au deplasat la faţa locului au identificat un proiectil exploziv de calibrul 100 mm. Acesta a fost descoperit de muncitorii care lucrau la canalul Siret-Bărăgan. Muniţia neexplodată a fost ridicată şi transportată în condiţii de siguranţă la depozitul special amenajat în vederea distrugerii. Compartimentul Informare şi Relaţii Publice
|