|
BULETIN INFORMATIV 3 INTERVENŢII ALE ISU VRANCEA Incendiu la Găgeşti În data de 19.05.2009, în jurul orei 19.20, un apel primit prin intermediul numărului unic 112 la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea anunţa producerea unui incendiu în satul Găgeşti, comuna Boloteşti, izbucnit la proprietatea numitului Vasile N. Pentru localizarea şi lichidarea incendiului s-au deplasat la faţa locului două echipaje de pompieri din cadrul Staţiei Vidra. În urma producerii incendiului au ars acoperişul unei magazii, cu astereală din lemn şi învelitoare din tablă, pe o suprafaţă de cca. 100 mp şi bunuri de uz casnic depozitate în magazie. Cel mai probabil, evenimentul a fost produs de jar sau scântei purtate de vânt şi căzute pe materiale şi substanţe combustibile. Misiune de asanare la Ghimiceşti În data de 13.05.2009, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea a fost anunţat prin intermediul numărului unic 112 că în localitatea Ghimiceşti s-au descoperit muniţii neexplodate. Specialiştii pirotehnişti care s-au deplasat la faţa locului au identificat un proiectil exploziv de calibrul 76 mm. Acesta a fost descoperit de către Anica D. în timp ce executa lucrări agricole în grădina proprie. Muniţia neexplodată a fost ridicată şi transportată în condiţii de siguranţă la depozitul special amenajat în vederea distrugerii. Ardere necontrolată în municipiul Focşani cartierul Mândreşti În data de 19 mai 2009, în jurul orei 17.05 Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea a fost solicitat prin intermediul numărului unic 112 să intervină pentru stingerea unei arderi necontrolate izbucnite pe marginea drumului DN 23 (km 5). Pentru localizarea şi lichidarea acesteia au acţionat pompierii din cadrul Detaşamentului Focşani. În urma producerii arderii necontrolate a ars vegetaţia uscată pe o suprafaţă de aproximativ 1,5 ha. Compartimentul Informare şi Relaţii Publice
|