|
BULETIN INFORMATIV
ATENŢIONARE METEOROLOGICĂ DE COD GALBEN
Conform unei atenţionări meteorologice - COD GALBEN - primite de la A.N.M. la dispeceratul ISU Vrancea, în intervalul 18.01.2010, ora 22.00 – 20.01.2010 ora 06.00, în jumătatea de sud a Moldovei, Muntenia, sud-estul Transilvaniei şi Dobrogea va ninge, iar temporar vântul va prezenta intensificări, viscolind ninsoarea.
În estul Bărăganului şi în Dobrogea, trecător precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi se va forma polei.
Faţă de cele semnalate, au fost atenţionate Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă (CLSU) care vor lua următoarele măsuri:
- instituirea serviciului de permanenţă în toate primăriile din zonele de risc, conform Ordinului Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 736/2005;
- monitorizarea permanentă si cu maximă atenţie a situaţiei existente, pentru a putea lua măsurile preventive, în scopul limitării efectelor negative şi a avertizării operative a populaţiei în eventualitatea apariţiei unor situaţii de urgenţă;
- verificarea si asigurarea stării de funcţionalitate a sistemelor de avertizare şi alarmare;
- alertarea instituţiilor publice sau private, locale care asigură intervenţia în caz de necesitate;
- asigurarea fluxului informaţional prin transmiterea în timp operativ a datelor privind tronsoanele de drumuri blocate, sau pe care se circulă cu dificultate, date privind localităţi/persoane rămase izolate, dificultăţi în alimentarea cu energie electrică, precum şi măsurile întreprinse de C.L.S.U.;
- asigurarea din timp a materialelor şi mijloacelor necesare unor eventuale intervenţii.
Problemele sau situaţiile deosebite, inclusiv cazurile de deces a unor persoane din cauza temperaturilor scăzute, se vor comunica în timp operativ la dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Vrancea, telefon 112 sau 0237 611212, fax 0237 625701.
Compartimentul Informare şi Relaţii Publice
|