|
BULETIN INFORMATIV
1 INCENDIU ŞI 1 INTERVENŢIE SMURD
Incendiu în punctul Şarba din comuna Jaristea
În data de 10.02.2010, în jurul orei 23.30, un apel, primit prin intermediul numărului unic de urgenţe 112, la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea, anunţa producerea unui incendiu în comuna Jariştea, punct Şarba, izbucnit la proprietatea numitei Nicoleta C..
Pentru localizarea şi lichidarea incendiului s-au deplasat la faţa locului grupa operativa a I.S.U. Vrancea şi două autospeciale de lucru cu apă şi spumă din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani care au acţionat în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al oraşului Odobeşti şi al comunei Jariştea. În urma incendiului au ars acoperişul casei, confecţionat din lemn învelit cu tablă, pe o suprafaţă de cca. 300 mp, centrala termică pe gaz, centrala termică pe bază de combustibil solid, un boiler electric, instalaţiile sanitare termice, obiecte de mobilier şi lemn de foc. Cel mai probabil, din primele cercetări efectuate, incendiul a fost provocat de coş de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile.
Intervenţie la ajutor medical de urgenţă
În data de 10.02.2010, în jurul orei 14.30, un apel primit prin intermediul numărului unic de urgenţe 112, anunţa faptul că în satul Ploscuţeni din comuna Homocea, numita Maria C., de 34 ani, prezenta plagă tăiată idex membru superior stâng, prin tăiere cu toporul.
La faţa locului s-a deplasat echipajul SMURD din cadrul Secţiei de Pompieri Adjud care a urmat procedurile de prim-ajutor calificat. Pacienta a fost transportată la Spitalul Municipal Adjud.
Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al ISU Vrancea
|