|
BULETIN INFORMATIV
Nr. 47 din 22.02.2010
INTERVENŢIILE I.S.U. VRANCEA LA SFÂRŞIT DE SĂPTĂMÂNĂ
Intervenţii pentru scoaterea apei
· În data de 20.02.2010, în jurul orei 09.35, un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani a intervenit în cartierul Mândreşti din municipiul Focşani pentru scoaterea apei din curtea proprietăţii numitului Vasile T.. S-a acţionat cu o motopompă pentru scoaterea apei din curte pe o suprafaţă de aproximativ 1000 mp, apa având adâncimea de cca. 30 cm.
· În data de 20.02.2010, în jurul orei 15.00, două echipaje din cadrul Secţiei de Pompieri Adjud au intervenit, pe E 85 (între municipiul Adjud şi localitatea Domneşti) pentru îndepărtarea apei de pe partea carosabilă. S-a intervenit pentru îndepărtarea apei pe ambele sensuri de mers ale E 85, cu 2 motopompe transportabile, apa având adâncimea de cca. 20 cm (existând riscul producerii de accidente rutiere). La intervenţie au participat şi două utilaje de tip WOLLA ale Secţiei de Drumuri Naţionale.
· În data de 21.02.2010, în jurul orei 15.30, două echipaje din cadrul Secţiei de Pompieri Adjud au intervenit pentru evacuarea apei pe E 85, pe raza localităţii Domneşti, în două puncte diferite. S-a acţionat cu două autospeciale şi o motopompă pentru evacuarea apei de pe un sens de mers al E 85.
· În data de 21.02.2010, în jurul orei 15.30, un echipaj din cadrul Secţiei de Pompieri Adjud a intervenit pe E 85, pe raza comunei Pufeşti, în dreptul proprietăţii numitului Florin P. pentru evacuarea apei revărsată din canalele de colectare. S-a acţionat cu o autospecială pentru evacuarea apei, canalele de colectare a apei nemaiputând face faţă debitului mare de apă, apa revărsându-se şi în curtea numitului Florin P. cu pericol de a pătrunde în locuinţă.
Intervenţii la ajutor medical de urgenţă
În perioada 20-21.02.2010, pompierii militari din cadrul ISU Vrancea au fost solicitaţi, prin intermediul numărului unic de urgenţă, să intervină pentru soluţionarea a opt situaţii medicale de urgenţă.
S-a intervenit astfel în localităţile Focşani (4 intervenţii), Adjud, Obrejiţa, Lamoteşti şi Rugineşti. Pompierii militari acţionând pentru acordarea primului ajutor medical calificat şi transportul pacienţilor la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” unde au fost preluaţi de medicul de gardă din cadrul U.P.U. (6) respectiv la Spitalul Municipal Adjud (2).
Intervenţie la descarcerare în localitatea Slobozia Ciorăşti
În data de 21.02.2009, în jurul orei 04.20, echipajele de descarcerare şi SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani au intervenit în localitatea Slobozia Ciorăşti, în urma producerii unui accident rutier în care a fost implicat un autoturism marca BMW, înmatriculat în Vrancea, şofer Dan Claudiu M..
Echipajul de descarcerare a intervenit pentru decuplarea bornelor de la acumulatorii autoturismului şi pentru iluminarea zonei accidentului cu motogeneratorul electric din dotarea autospecialei.
Echipajul SMURD a intervenit pentru acordarea primului ajutor medical calificat numitului Costică B., care prezenta politraumatism prin accident rutier şi plagă deschisă, ulterior acesta a fost transportat la U.P.U. din cadrul Spitalului Judeţean „Sf. Pantelimon” Focşani.
Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al ISU Vrancea
|