|
BULETIN INFORMATIV
Nr. 71 din 17.03.2010
8 INTERVENŢII ALE ISU VRANCEA
Incendiu în municipiul Focşani
În data de 16.03.2010, în jurul orei 11.10, un apel, primit prin intermediul numărului unic de urgenţe 112, la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea, anunţa producerea unui incendiu pe strada Coteşti din municipiul Focşani, izbucnit la o spălătorie aparţinând unei societăţi comerciale, administrator Rodica M..
Pentru localizarea şi lichidarea incendiului s-au deplasat la faţa locului două autospeciale de lucru cu apă şi spumă din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani. În urma incendiului au ars o magazie pe o suprafaţă de cca. 15 mp, construită din panouri tip sandwish, două maşini de spălat, un boiler, o maşină de călcat şi aproximativ cca. 50 kg de materiale textile. Cel mai probabil, din primele cercetări efectuate, incendiul a fost provocat aparate electrocasnice lăsate sub tensiune.
Muniţii neexplodate în oraşul Mărăşeşti
În data de 16.03.2010, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea a fost anunţat prin intermediul numărului unic 112 că raza oraşului Mărăşeşti s-au descoperit muniţii neexplodate.
Specialiştii pirotehnişti din cadrul ISU Vrancea s-au deplasat la faţa locului şi au identificat un proiectil exploziv de calibru 76mm. Muniţia a fost descoperită de numitul Vasile Ş. pe un câmp de pe raza localităţii. Muniţia neexplodată a fost ridicată şi transportată în condiţii de siguranţă la depozitul special amenajat în vederea distrugerii.
Intervenţii la ajutor medical de urgenţă
În data de 16.03.2010, pompierii militari din cadrul I.S.U. Vrancea au fost solicitaţi, prin intermediul numărului unic de urgenţă, să intervină pentru soluţionarea a 5 situaţii medicale de urgenţă.
S-a intervenit astfel în localităţile Focşani (2), Adjud (2) şi în satul Jorăşti din comuna Vânători. Pompierii militari au acţionat pentru acordarea primului ajutor medical calificat şi transportul pacienţilor la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” ,unde au fost preluaţi de medicul de gardă din cadrul U.P.U. (3), şi respectiv la Spitalul Municipal Adjud (2).
Intervenţie pentru protecţia mediului
În data de 17.03.2010, în jurul orei 04.15, un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani a intervenit în municipiul Focşani (pe E 85), pentru spălarea părţii carosabile de scurgeri de carburant rezultat în urma unui accident rutier.
Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al ISU Vrancea
|