|
Sectiunea - Informare si relatii publice -
Categoria - Buletine informative
|
|
BULETIN INFORMATIV
Nr. 86 din 31.03.2010
REGULI ŞI MĂSURI DE APĂRARE ÎMPOTRIVA INCENDIILOR
LA AMPLASAREA GRĂTARELOR ÎN AER LIBER
În vederea preîntîmpinării efectelor negative cauzate utilizării necorespunzătoare a grătarelor în aer liber, în zonele de agrement şi în gospodăriile populaţiei, Inspecţia de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea recomandă respectarea, în principal, a următoarelor măsuri:
- utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vînt este interzisă, acestea fiind stabilite şi marcate de persoanele în drept;
- prepararea hranei prin utilizarea focului deschis în zonele de agrement si în gospodăriile populaţiei se face numai în locuri special amenajate, în condiţii şi la distanţe care să nu permită propagarea focului la construcţii, culturi agricole, păduri sau vecinătăţi;
- utilizarea focului deschis nu se admite la distanţe mai mici de 40 de metri faţă de locurile cu pericol de explozie (gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili etc), respectiv 10 metri faţă de materiale sau substaţte combustibile : lemn, hîrtie, textile etc, fără a fi supravegheat şi asigurat prin măsuri corespunzătoare;
- utilizarea focului deschis în păduri, este permisă doar în locuri special amenajate pentru popas, fumat şi parcarea autovehiculelor, marcate şi amenajate corespunzator;
- în pădure este interzis accesul autovehiculelor proprietate personală pe drumurile forestiere, arderea resturilor vegetale rezultate din curăţarea păsunilor şi a terenurilor agricole limitrofe la o distanţă mai mică de 100 de metri de liziera pădurii, fumatul şi focul deschis în afara locurilor special amenajate sau aruncarea la întimplare a ţigărilor şi chibriturilor aprinse, precum şi instalarea corturilor, a autoturismelor si a suprafeţelor de picnic;
- de asemenea, trebuie stiut faptul că persoana care observa un incendiu are obligaţia să anunţe, prin orice mijloc serviciile de urgentă, primarul sau poliţia şi să ia măsuri, dupa posibilitaţile sale, pentru limitarea şi stingerea incendiului, iar în cazul incendiilor produse la păduri, plantaţii, culturi agricole, mirişti, păşuni şi fîneţe, persoanele aflate în apropiere au obligaţia să intervină imediat, cu mijloacele de care dispun, pentru limitarea şi stingerea acestora.
|