|
BULETIN INFORMATIV
Nr. 127 din 18.05.2010
3 INTERVENŢII ALE I.S.U. VRANCEA
3 intervenţii la ajutor medical de urgenţă
În perioada 17.05.2010 ora 08.00 – 18.05.2010 ora 08.00, pompierii militari din cadrul I.S.U. Vrancea au fost solicitaţi, prin intermediul numărului unic de urgenţă, să intervină pentru soluţionarea a 3 situaţii medicale de urgenţă.
S-a intervenit la 2 cazuri în municipiul Focşani şi un caz pe E85 (Focşani - Garoafa) unde s-a acordat primul ajutor calificat victimei unui accident rutier. Pompierii militari au acţionat pentru acordarea primului ajutor medical calificat şi transportul pacienţilor la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon”, unde au fost preluaţi de medicul de gardă din cadrul U.P.U.
Exerciţiu de alarmare publică
În data de 20.05.2010, cu începere de la ora 10.00, în oraşul Panciu, va avea loc un exerciţiu de alarmare publică pentru limitarea şi înlăturarea unor situaţii de urgenţă generate de cutremur. Exerciţiul va fi organizat şi susţinut de Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă (C.L.S.U.) Panciu în cooperare cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea.
Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al ISU Vrancea
|