|
BULETIN INFORMATIV
Nr. 244 din 29.09.2010
1 INCENDIU, 1 INTERVENŢIE LA DESCARCERARE ŞI
1 MISIUNE DE ASANARE
Incendiu la un autoturism în municipiul Adjud
În data de 28.09.2010, în jurul orei 13.05, un apel, primit prin intermediul numărului unic de urgenţe 112, la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea, anunţa producerea unui incendiu pe strada Siret din municipiul Adjud, izbucnit la un autoturism marca Opel, înmatriculat în judeţul Vrancea, proprietatea numitului Cristinel S..
Pentru localizarea şi lichidarea incendiului s-a deplasat la faţa locului o autospecială de lucru cu apă şi spumă din cadrul Secţiei de Pompieri Adjud. În urma incendiului au ars firele de la bornele bateriei autoturismului. Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un scurtcircuit electric provenit de la conductori electrici improvizaţi.
Intervenţie în urma producerii unui accident rutier pe DN 2 – E 85, km 76
În data de 28.09.2010, în jurul orei 15.15, un apel primit prin intermediul numărului unic de urgenţe 112, anunţa faptul că pe DN 2 – E 85, km 176 s-a produs un accident rutier în care au fost implicate două autocamioane.
La faţa locului s-au deplasat 1 autospecială de descarcerare şi 1 autospecială de lucru cu apă şi spumă din Detaşamentului de Pompieri Focşani. Echipajul de descarcerare a acţionat pentru scoaterea dintre fiarele contorsionate ale cabinei autocamionului marca Mercedes, înmatriculat în Vrancea, a şoferului Liviu M., 38 ani, şi a pasagerului Neculai A., 43 ani, ambii din comuna Nereju, prin îndepărtarea bordului şi a coloanei volanului cu mijloacele din dotarea autospecialei.. Echipajul de pe autospeciala de lucru cu apă şi spumă a acţionat pentru spălarea şi sablarea părţii carosabile.
Muniţii neexplodate în satul Domneşti din comuna Pufeşti
În data de 28.09.2010, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea a fost anunţat, prin intermediul numărului unic 112, că în satul Domneşti din comuna Pufeşti s-au descoperit muniţii neexplodate.
Specialiştii pirotehnişti din cadrul I.S.U. Vrancea s-au deplasat la faţa locului şi au identificat un proiectil exploziv de calibrul 122 mm. Muniţia a fost descoperită de numitul Gheorghe S. în clădirea fostei şcoli din satul Domneşti. Muniţia neexplodată a fost ridicată şi transportată în condiţii de siguranţă la depozitul special amenajat în vederea distrugerii.
|