|
Sectiunea - Informare si relatii publice -
Categoria - Buletine informative
|
|
BULETIN INFORMATIV
Nr. 280 din 11.11.2010
CLĂDIRE CONSOLIDATĂ SI MODERNIZATĂ LA
SECŢIA DE POMPIERI ADJUD
Miercuri, 10.11.2010, a avut loc receptia la terminarea lucrarilor la Corpul C al Secţiei de Pompieri Adjud subunitate a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea, obiectiv de investitie cuprins in cadrul „Proiectului de diminuare a riscurilor in cazul producerii calamitatiilor naturale si pregatirea pentru situatii de urgenta – Componenta B: Reducerea riscului seismic”, finantat dintr-un imprumut de la Banca Mondiala si cofinantat de Guvernul României.
Lucrările au fost demarate începând cu luna august 2009 şi finalizate în luna octombrie 2010.
Valoarea totală a investitiei la momentul receptiei lucrarilor este de 920.079,26 lei, din care:
- 126.957,87 lei din Proiect (imprumut si cofinantare Guvernul Romaniei), reprezentand 13,80%;
- 793.121,39 lei din sursele Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „Anghel Saligny” al Judetului Vrancea, reprezentand 86,20%.
Prin colaborarea dintre Unitatea de Management a Proiectului din cadrul Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului, in calitate de Administrator de Proiect si coordonator al lucrarilor de consolidare si modernizare si beneficiarul acestui obiectiv de investitie – Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta „Anghel Saligny” al Judetului Vrancea, s-a realizat o lucrare ce se aliniaza la standardele actuale de management al situatiilor de urgenta si care contribuie la cresterea gradului de siguranta a obiectivului in cazul producerii unor seisme majore.
|