|
BULETIN INFORMATIV
Nr. 295 din 07.12.2010
INCENDIU LA O AUTOUTILITARĂ ŞI 3 INTERVENŢII S.M.U.R.D.
Incendiu la o autoutilitară în oraşul Panciu
În data de 06.12.2010, în jurul orei 15.05, un apel, primit prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea, anunţa producerea unui incendiu pe str. Ioan Slavici din oraşul Panciu, izbucnit la o autoutilitară Ford Tranzit, proprietatea numitului Costinel Ş..
Pentru localizarea şi lichidarea incendiului s-a deplasat la faţa locului o autospecială de lucru cu apă şi spumă din cadrul Staţiei de Pompieri Panciu. În urma incendiului au ars bordul autoutilitarei, tapiţeria şi izolaţia conductorilor electrici. Cel mai probabil, din primele cercetări efectuate, incendiul a fost provocat de un scurtcircuit electric provenit de la un conductor electric defect, neizolat corespunzător sau cu izolaţia deteriorată în urma unei acţiuni mecanice ori fizice.
3 intervenţii la ajutor medical de urgenţă
În data de 06.12.2010, pompierii militari din cadrul I.S.U. Vrancea au fost solicitaţi, prin intermediul numărului unic de urgenţă, să intervină pentru soluţionarea a 3 situaţii medicale de urgenţă.
S-a intervenit astfel în oraşul Adjud, în satul Găgeşti din comuna Boloteşti şi în satul Petreşti din comuna Vânători. Paramedicii au acţionat pentru acordarea primului ajutor medical calificat şi transportul pacienţilor la spital, unde au fost preluaţi de medicul de gardă a Centrului de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Municipal Adjud (1) şi a Unităţii de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Focşani (2).
Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al I.S.U. Vrancea
|