|
BULETIN INFORMATIV
Nr. 39 din 18.02.2011
PROIECTILE EXPLOZIVE DESCOPERITE LA O SOCIETATE DE COLECTARE A FIERULUI VECHI
În data de 17.02.2011, dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea a fost anunţat, prin intermediul numărului unic 112, că la o societate de colectare a fierului vechi din municipiul Focşani, s-au descoperit muniţii neexplodate. Specialiştii pirotehnişti din cadrul inspectoratului s-au deplasat la faţa locului, unde au identificat 3 proiectile explozive de diferite calibre (152 şi 76 mm). Muniţia a fost descoperită pe timpul procesului de sortare a fierului vechi.
De asemenea, tot în cursul zilei de ieri, specialiştii pirotehnişti din cadrul inspectoratului s-au deplasat şi în satul Voetin din comuna Sihlea, de unde au ridicat 42 proiectile explozive şi perforante de diferite calibre (152, 76, 75 şi 57 mm). Muniţia a fost descoperită pe un câmp de pe raza satului Voetin.
În ambele cazuri muniţia neexplodată a fost ridicată şi transportată în condiţii de siguranţă la depozitul special amenajat în vederea distrugerii.
Deşi muniţiile neexplodate provin din timpul celui de-al doilea Război Mondial, unele fiind descoperite în stare avansată de deteriorare, ele pot fi încă active şi pot provoca importante pagube materiale sau pierderi de vieţi omeneşti. De aceea, specialiştii pirotehnişti din cadrul ISU Vrancea recomandă persoanelor care descoperă muniţii neexplodate următoarele:
- Nu le atingeţi;
- Nu le loviţi sau mişcaţi;
- Nu le introduceţi în foc;
- Nu încercaţi să demontaţi focoasele sau alte elemente componente;
- Nu lăsaţi copiii să se joace cu asemenea componente;
- Nu ridicaţi, nu transportaţi sau introduceţi muniţiile neexplodate în încăperi, locuinţe sau grămezi de fier vechi;
- În zonele unde se presupune că ar exista muniţii neexplodate nu executaţi lucrări de îmbunătăţiri funciare, săpături manuale, nu aprindeţi focul şi interziceţi circulaţia vehiculelor, oamenilor şi animalelor;
- Când se execută lucrări şi se depistează, cu ocazia săpăturilor, muniţii neexplodate, se sistează imediat lucrările, se îndepărtează întregul personal din zona periculoasă şi se anunţă de urgenţă, prin intermediul numărului unic de urgenţă 112.
REŢINEŢI! - neutralizarea şi distrugerea muniţiilor se execută de către subunităţile pirotehnice care au pregătirea şi dotarea cu aparatură specială pentru aceasta misiune periculoasă.
2 intervenţii S.M.U.R.D.
În data de 17.02.2011, pompierii militari din cadrul I.S.U. Vrancea au fost solicitaţi, prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, să intervină pentru soluţionarea unei situaţii medicale de urgenţă. Astfel, paramedicii din cadrul Secţiei de Pompieri Adjud au intervenit în localitatea Bogheşti unde au acţionat pentru acordarea primului ajutor calificat numitului Anghelache P.. Pacientul, găsit conştient, a declarat că în cursul zilei a avut o depresie nervoasă, iar persoanele găsite la locul intervenţiei au afirmat că acesta a fost găsit căzut în stradă, inconştient. A fost transportat la Spitalul Municipal Adjud – Centrul de Primire Urgenţe pentru investigaţii suplimentare.
Compartimentul Informare şi Relaţii Publice
|