|
BULETIN INFORMATIV
Nr. 70 din 31.03.2011
INTERVENŢII S.M.U.R.D. ALE I.S.U.J. VRANCEA
În data de 30.03.2011, personalul specializat din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea a fost solicitat, prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, să intervină pentru soluţionarea a cinci situaţii medicale de urgenţă.
Astfel, s-a intervenit în municipiile Focşani şi Adjud, precum şi în comunele Vânători şi Bilieşti. Paramedicii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani şi Secţiei de Pompieri Adjud au acţionat pentru acordarea primului ajutor calificat şi transportul pacienţilor la spital, unde au fost preluaţi de medicii de gardă din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Focşani – Unitatea de Primire Urgenţe şi Spitalului Municipal Adjud – Centrul de Primire Urgenţe.
Muniţie neexplodată descoperită în comuna Vidra
În data de 30.03.2011, dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea a fost anunţat, prin intermediul numărului unic 112, că în satul Viişoara din comuna Vidra s-au descoperit muniţii neexplodate.
Specialiştii pirotehnişti din cadrul inspectoratului s-au deplasat la faţa locului unde au identificat un proiectil exploziv calibru 76 mm. Muniţia a fost descoperită de numitul Toader A., în timp ce săpa fundaţia unui gard. Muniţia neexplodată a fost ridicată şi transportată în condiţii de siguranţă la depozitul special amenajat în vederea distrugerii.
Intervenţie în sprijinul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vrancea
În data de 30.03.2011, în jurul orei 09.10 Garda de Intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani a intervenit cu o autospecială şi trei subofiţeri, la solicitarea echipajului de ambulanţă, pe str. Pictor Grigorescu din municipiul Focşani, pentru a asigura transportul numitului Eugen M., în vârstă de 45 ani, supraponderal, din locuinţa acestuia situată la etajul I al unui bloc de locuit la ambulanţă.
Compartimentul Informare şi Relaţii Publice
|