|
BULETIN INFORMATIV
Nr. 83 din 19.04.2011
PROIECTILE EXPLOZIVE DESCOPERITE ÎN COMUNA VIDRA
În data de 18.04.2011, dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea a fost anunţat, prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, că în comuna Vidra s-au descoperit muniţii neexplodate.
Specialiştii pirotehnişti din cadrul inspectoratului s-au deplasat la faţa locului, unde au identificat două proiectile explozive calibru 76 şi 100 mm. Muniţia a fost descoperită de numitul Dorel F. în grădina proprie pe timpul efectuării unor lucrări agricole. Muniţia neexplodată a fost ridicată şi transportată în condiţii de siguranţă la depozitul special amenajat în vederea distrugerii.
Intervenţii S.M.U.R.D
În data de 18.04.2011, personalul specializat din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea a fost solicitat, prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, să intervină pentru soluţionarea a nouă situaţii medicale de urgenţă.
Astfel, s-a intervenit în municipiul Focşani, precum şi în comunele Homocea, Bogheşti şi Dumbrăveni. Paramedicii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani şi Secţiei de Pompieri Adjud au acţionat pentru acordarea primului ajutor calificat şi transportul pacienţilor la spital, unde au fost preluaţi de medicii de gardă din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Focşani – Unitatea de Primire Urgenţe, Spitalului Municipal Adjud – Centrul de Primire Urgenţe şi Spitalului de Psihiatrie Dumbrăveni – Camera de Gardă.
Compartimentul Informare şi Relaţii Publice
|