|
BULETIN INFORMATIV
Nr. 127 din 24.06.2011
6 INTERVENŢII S.M.U.R.D. ŞI 1 ASANARE
Intervenţii S.M.U.R.D.
În data de 23.06.2011, personalul specializat din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea a fost solicitat, prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, să intervină pentru soluţionarea a şase situaţii medicale de urgenţă.
Astfel, s-a intervenit în municipiile Focşani şi Adjud, oraşul Mărăşeşti şi în comuna Valea Sării, paramedicii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani şi Secţiei de Pompieri Adjud acţionând pentru acordarea primului ajutor medical calificat şi transportul pacienţilor la spital, unde au fost preluaţi de medicii de gardă din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Focşani – Unitatea de Primire Urgenţe şi Spitalului Municipal Adjud – Centrul de Primire Urgenţe.
Proiectile descoperite în municipiul Adjud
În data de 23.06.2011, dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea a fost anunţat, prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, că pe raza municipiului Adjud s-au descoperit muniţii neexplodate. Astfel, în jurul orei 11.00, specialiştii pirotehnişti din cadrul inspectoratului s-au deplasat în municipiul Adjud, unde au identificat opt proiectile explozive şi perforante de calibru 76 mm, 152 mm, 100 mm şi o grenadă defensivă, muniţia fiind descoperită de către muncitorii unui centru de colectare a deşeurilor reciclabile.
Muniţia neexplodată a fost ridicată şi transportată în condiţii de siguranţă la depozitul special amenajat în vederea distrugerii.
Compartimentul Informare şi Relaţii Publice
|