|
BULETIN INFORMATIV
Nr. 178 din 22.09.2011
PERSOANE BLOCATE ÎNTR-UN ASCENSOR
Intervenţii S.M.U.R.D.
În intervalul 21-22.09.2011, personalul specializat din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea a fost solicitat, prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, să intervină pentru soluţionarea a cinci situaţii medicale de urgenţă.
Astfel, s-a intervenit în municipiile Focşani şi Adjud, cât şi în comunele Poiana Cristei şi Boloteşti, paramedicii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani şi Secţiei de Pompieri Adjud acţionând pentru acordarea primului ajutor calificat şi transportul pacienţilor la spital, unde au fost preluaţi de medicii de gardă din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Focşani – Unitatea de Primire Urgenţe şi Spitalului Municipal Adjud – Centrul de Primire Urgenţe.
Intervenţii pentru lichidarea arderilor necontrolate
În data de 21.09.2011, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea au fost solicitaţi, prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, pentru localizarea şi lichidarea a cinci arderi necontrolate.
În jurul orei 15.00, Detaşamentul de Pompieri Focşani a intervenit cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi patru subofiţeri în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Vulturu la stingerea unei arderi necontrolate de vegetaţie uscată în comuna Vulturu. Au ars cca. 5 ha vegetaţie uscată.
În jurul orei 15.30, Detaşamentul de Pompieri Focşani a intervenit cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi doi subofiţeri la stingerea unei arderi necontrolate de vegetaţie uscată în comuna Vânători. Au ars cca. 2 ha vegetaţie uscată.
În jurul orei 16.00, Detaşamentul de Pompieri Focşani a intervenit cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi trei subofiţeri la stingerea unei arderi necontrolate de vegetaţie uscată în municipiul Focşani, strada Aleea Stadionului. Au ars cca. 400 mp vegetaţie uscată.
În jurul orei 17.20, Detaşamentul de Pompieri Focşani a intervenit cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi trei subofiţeri la stingerea unei arderi necontrolate de vegetaţie uscată în comuna Coteşti. A ars vegetaţie uscată pe o suprafaţă de cca. 1,2 ha.
În jurul orei 18.20, Secţia de Pompieri Adjud a intervenit cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi patru subofiţeri în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Homocea la stingerea unei arderi necontrolate de vegetaţie uscată în comuna Homocea. Au ars cca. 600 mp vegetaţie uscată.
Muniţii neexplodate descoperite în oraşul Odobeşti
În data de 21.09.2011, în jurul orei 08.30, echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea a fost anunţată, prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, că pe raza oraşului Odobeşti s-a descoperit muniţie neexplodată.
Ajunşi la faţa locului, specialiştii pirotehnişti din cadrul inspectoratului au identificat 128 cartuşe de infanterie, cal. 7,62 mm, muniţia fiind descoperită de muncitorii unei societăţi comerciale în timpul desfăşurării unor lucrări la reţeaua de canalizare a oraşului.
Muniţia neexplodată a fost ridicată şi transportată în condiţii de siguranţă la depozitul special amenajat în vederea distrugerii.
Persoane blocate într-un ascensor
În data de 22.09.2011, în jurul orei 00.00, un apel, primit intermediul numărului unic de urgenţă 112, la dispeceratul integrat ISU – Ambulanţă, anunţa că şase persoane au rămas blocate într-un ascensor dintr-un bloc situat pe b-dul Brăilei din municipiul Focşani.
La faţa locului s-a deplasat imediat un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani, pompierii militari acţionând cu mijloacele din dotare pentru deblocarea uşii liftului şi scoaterea în siguranţă a persoanelor blocate în interiorul acestuia.
Persoană de contact : Locotenent Duţă Cristina (0755.057570)
Compartimentul Informare şi Relaţii Publice
|