|
BULETIN INFORMATIV
Nr. 194 din 07.10.2011
BULETIN INFORMATIV
ZIUA INTERNAŢIONALĂ PENTRU REDUCEREA RISCULUI DEZASTRELOR NATURALE
Potrivit rezoluţiilor adoptate de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, s-a stabilit ca a doua zi de miercuri din luna octombrie să fie desemnată Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale, ca mijloc de promovare a unei culturi globale cu privire la reducerea efectelor dezastrelor naturale, inclusiv prevenirea acestora, atenuarea efectelor şi pregătirea împotriva dezastrelor. Anul acesta, Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale va fi sărbătorită la data de 12 octombrie.
În ultimii ani se constată creşterea frecvenţei manifestării riscurilor care ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei, mediul înconjurător şi valorile patrimoniului naţional, precum şi apariţia unor noi riscuri, generate îndeosebi de schimbările climatice şi de diversificarea activităţilor economice. La nivelul judeţului Vrancea riscurile naturale sunt reprezentate de incendiile de pădure, fenomene meteorologice periculoase, cum ar fi furtuni, inundaţii, secetă, îngheţ şi fenomene distructive de origine geologică: alunecări de teren şi cutremure de pământ.
Având în vedere că majoritatea dezastrelor nu pot fi evitate, pentru a reduce semnificativ în primul rând pierderile de vieţi omeneşti şi pentru a limita pierderile de bunuri, este bine ca populaţia să fie informată. Astfel, recomandăm cetăţenilor fie pregătiţi din timp pentru manifestarea situaţiilor de urgenţă.
CUM SĂ TE PROTEJEZI Şl SĂ INTERVII ÎN CAZ DE INUNDAŢII
În cazul în care sunteţi surprins de inundaţii la domiciliu vă recomandăm următoarele :
· Aduceţi în casă unele lucruri sau puneţi-le culcate la pământ într-un loc sigur (mobila de curte, unelte de grădină sau alte obiecte care se pot muta şi care pot fi suflate de vânt sau luate de apă);
· Blocaţi ferestrele astfel încât să nu fie sparte de vânturi puternice, de apă, de obiecte care plutesc sau de aluviuni;
· Evacuaţi animalele şi bunurile de valoare în locuri de refugiu, dinainte cunoscute;
· Încuiaţi uşile şi ferestrele după ce închideţi apa, gazul şi aparatele electrice;
· Mutaţi obiectele care se pot mişca în partea cea mai de sus a casei, deconectaţi aparatele electrice şi împreună cu întreaga familie părăsiţi locuinţa şi deplasaţi-vă spre locul de refugiu (etaje superioare, acoperişuri, înălţimi sau alte locuri dominante);
· În cazul în care sunteţi surprinşi în afara locuinţei (pe străzi, în şcoli, parcuri, săli de spectacole, autogări etc.) este necesar să respectaţi cu stricteţe comunicările primite şi să vă îndreptaţi spre locurile de refugiu cele mai apropiate.
În cazul în care se trece la evacuare :
· Respectaţi ordinea de evacuare stabilită: copii, bătrâni, bolnavi şi în primul rând populaţia aflată în zonele cele mai periculoase;
· Înainte de părăsirea locuinţei întrerupeţi instalaţiile de alimentare cu apă, gaze, energie electrică şi închideţi ferestrele;
· Scoateţi animalele din gospodărie şi dirijaţi-le către locurile care oferă protecţie;
· La părăsirea locuinţei luaţi documentele personale, rezerva de alimente, apă, trusa sanitară, un mijloc de iluminat, aparat de radio, iar pe timp friguros şi îmbrăcăminte groasă;
· După sosirea la locul de refugiu, comportaţi-vă cu calm, ocupaţi locurile stabilite, protejaţi şi supravegheaţi copiii, respectaţi măsurile stabilite.
La reîntoarcerea acasă respectaţi următoarele:
· Nu intraţi în locuinţă în cazul în care aceasta a fost avariată sau a devenit insalubră;
· Nu atingeţi firele electrice;
· Nu consumaţi apa direct de la sursă, ci numai după ce a fost fiartă;
· Consumaţi alimente numai după ce au fost curăţate, fierte şi după caz, controlate de organele sanitare;
· Nu folosiţi instalaţiile de alimentare cu apă, gaze, electricitate, decât după aprobarea organelor de specialitate;
· Acordaţi ajutor victimelor surprinse de inundaţii;
· Executaţi lucrări de înlăturare a urmărilor inundaţiei, degajarea malului, curăţarea locuinţei şi mobilierului, dezinfectarea încăperilor, repararea avariilor;
· Sprijiniţi moral şi material oamenii afectaţi de inundaţii prin găzduire, donare de bunuri materiale, alimente, medicamente.
CUM SĂ TE PROTEJEZI ŞI SĂ INTERVII ÎN CAZ DE CUTREMUR
Întrucât mişcarea seismică este un eveniment imprevizibil, apărut de regulă prin surprindere, un rol important revine instruirii tuturor oamenilor privind regulile de comportare specifice acestei situaţii.
Ce trebuie să ştii şi să faci înainte de producerea unui cutremur
· Să-ţi însuşeşti regulile minimale pentru a-ţi salva viaţa în caz de cutremur;
· Să nu depozitezi în clădirile cu destinaţia de locuinţă materiale combustibile, explozivi sau substanţe toxice;
· Să fixezi mobilierul şi alte obiecte încât acestea să nu se răstoarne, să alunece sau să se prăbuşească în timpul cutremurului, devenind astfel surse de pericol;
· Să ai la îndemână un aparat de radio portabil, o lanternă cu baterii de rezervă şi o trusă de prim ajutor;
· Să cunoaşteţi locurile celor mai apropiate unităţi medicale, sediul poliţiei, pompierilor şi alte adrese utile;
· Să ştii şi să stabileşti un loc în care se vor afla actele familiei, o listă cu adresele şi telefoanele utile.
Reguli minimale pentru a-ţi salva viaţa în cazul producerii unui cutremur
· Păstraţi-vă calmul, nu intraţi în panică;
· Închideţi sursele de foc;
· Deschideţi uşile şi depărtaţi-vă de ferestre sau balcoane;
· Adăpostiţi-vă sub o grindă, lângă un perete de rezistenţă, toc de uşă, sub birou sau o masă solidă;
· Nu fugiţi pe uşă, nu săriţi pe geam, nu alergaţi pe scări, nu utilizaţi liftul;
· Daca sunteţi pe stradă, depărtaţi-vă de clădiri, stâlpi sau alte obiecte aflate în echilibru precar, deplasaţi-vă cât mai departe de clădiri, feriţi-vă de căderea tencuielilor, coşurilor, parapetelor, evitaţi aglomeraţia, nu alergaţi;
· Nu blocaţi străzile, lăsaţi cale liberă pentru maşinile salvării, pompierilor, echipelor de intervenţie;
· Când sunteţi în maşină (şi aceasta în mers) scoateţi maşina în afara carosabilului, opriţi imediat şi rămâneţi în maşină;
· Când maşina este staţionată lângă o clădire, este bine să părăsiţi maşina imediat şi să vă îndepărtaţi de aceasta.
· Ascultaţi numai anunţurile posturilor de radio şi televiziune şi recomandările organelor în drept.
Ce trebuie sa faci imediat după cutremur:
· Nu părăsi imediat locul în care te afli;
· La părăsirea locuinţei luaţi actele de identitate, un mijloc de iluminat, un aparat de radio şi obiecte personale;
· Închide instalaţia de gaz şi electrică;
· Nu folosi foc deschis;
· Dacă s-a declanşat un incendiu încearcă să-l stingi;
· Anunţă serviciile speciale de intervenţie;
· Acordă primul ajutor celor afectaţi;
· Calmează persoanele intrate în panică sau speriate, în special copiii;
· Îmbracă-te corespunzător anotimpului;
· După seism părăseşte cu calm clădirea fără a lua lucruri inutile, verifică mai întâi scara şi drumul de ieşire;
· Dă prioritate celor răniţi,copiilor, bătrânilor şi femeilor;
· Nu atinge conductorii electrici sau alte instalaţii electrice;
· Combate zvonurile, ştirile false, panica şi dezordinea;
· Evită, pe cât posibil, circulaţia pe străzi;
· Ajută echipele specializate de intervenţie, respectând dispoziţiile acestora.
REŢINEŢI! - uneori cutremurul poate fi urmat de replici care pot fi la fel de severe sau mai puternice decât şocul iniţial.
Persoană de contact : Locotenent Duţă Cristina (0755.057570)
Compartimentul Informare şi Relaţii Publice
Focşani





Mărăşeşti




|