|
BULETIN INFORMATIV
Nr. 242 din 24.11. 2011
PROIECTIL EXPLOZIV DESCOPERIT LA GOLEŞTI
Intervenţii S.M.U.R.D.
În data de 23.11.2011, personalul specializat din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea a fost solicitat, prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, să intervină pentru soluţionarea a două situaţii medicale de urgenţă.
Astfel, s-a intervenit în municipiul Adjud şi în comuna Păuneşti, paramedicii din cadrul Secţiei de Pompieri Adjud acţionând pentru acordarea primului ajutor calificat şi transportul pacienţilor la spital, unde au fost preluaţi de medicii de gardă din cadrul Spitalului municipal Adjud – Centrul de Primire Urgenţe.
Proiectil exploziv descoperit la Goleşti
În data de 23.11.2011, în jurul orei 11.30, echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea a fost anunţată, prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, că pe raza comunei Goleşti s-a descoperit muniţie neexplodată.
Ajunşi la faţa locului, specialiştii pirotehnişti din cadrul inspectoratului au identificat un proiectil exploziv, calibru 122 mm, muniţia fiind descoperită de numitul Cristian M. lângă albia râului Milcov, pe raza comunei.
Muniţia neexplodată a fost ridicată şi transportată în condiţii de siguranţă la depozitul special amenajat în vederea distrugerii.
Persoană de contact : Locotenent Duţă Cristina (0755.057570)
Compartimentul Informare şi Relaţii Publice
|