|
BULETIN INFORMATIV
Nr. 249 din 02.12.2011
3 INTERVENŢII PENTRU LICHIDAREA INCENDIILOR
Intervenţii S.M.U.R.D.
În intervalul 30.11-02.12.2011, personalul specializat din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea a fost solicitat, prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, să intervină pentru soluţionarea a şase situaţii medicale de urgenţă.
Astfel, s-a intervenit în municipiile Focşani şi Adjud, cât şi în comunele Ploscuţeni, Vânători, Homocea şi Garoafa, paramedicii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani şi Secţiei de Pompieri Adjud acţionând pentru acordarea primului ajutor calificat şi transportul pacienţilor la spital, unde au fost preluaţi de medicii de gardă din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Focşani – Unitatea de Primire Urgenţe şi Spitalului municipal Adjud – Centrul de Primire Urgenţe.
Incendiu în comuna Andreiaşu de Jos
În data de 01.12.2011, în jurul orei 11.10, un apel, primit prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, la dispeceratul integrat ISU - Ambulanţă, anunţa producerea unui incendiu în satul Titila, comuna Andreiaşu de Jos, izbucnit la proprietatea numitului Mihai S.
Pentru localizarea şi lichidarea incendiului s-a deplasat la faţa locului un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani, cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi cinci subofiţeri, pompierii militari acţionând în colaborare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Andreiaşu de Jos.
În urma incendiului au ars o construcţie din lemn şi paiantă cu învelitoare din şindrilă, având utilitatea de adăpost de animale la parter şi fânar la etaj, pe o suprafaţă de cca. 50 mp, aproximativ 5000 kg nutreţ, cca. 300 kg cereale şi bunuri de uz gospodăresc.
Cel mai probabil incendiul a fost provocat de jar sau scântei purtate de vânt şi căzute pe materiale combustibile.
Incendiu în municipiul Focşani
În data de 01.12.2011, în jurul orei 13.40, un apel, primit prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, la dispeceratul integrat ISU - Ambulanţă, anunţa producerea unui incendiu izbucnit la un apartament, proprietatea numitului Mihai V, situat la etajul I al unui bloc din municipiul Focşani, strada Aleea Echităţii.
Pentru localizarea şi lichidarea incendiului s-a deplasat la faţa locului un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani, cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi cinci subofiţeri.
În momentul sosirii forţelor de intervenţie la faţa locului, incendiul se manifesta la nivelul balconului apartamentului, datorită intervenţiei operative a pompierilor militari reuşindu-se împiedicarea focului la întreaga locuinţă. În urma incendiului au ars stoleria dormitorului, un dulap din lemn, cărţi şi materiale textile depozitate pe balcon.
Cel mai probabil incendiul a fost provocat de fumatul în locuri nepermise sau în locuri neprotejate corespunzător.
Incendiu în comuna Valea Sării
În data de 01.12.2011, în jurul orei 17.30, un apel, primit prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, la dispeceratul integrat ISU - Ambulanţă, anunţa producerea unui incendiu în satul Prisaca, comuna Valea Sării, izbucnit la proprietatea numitului Neculai C.
Pentru localizarea şi lichidarea incendiului s-a deplasat la faţa locului un echipaj din cadrul Staţiei de Pompieri Vidra, cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi 10 subofiţeri, pompierii militari acţionând în colaborare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Valea Sării.
În urma incendiului au ars cca. 15 mp dintr-un gard de nuiele, doi pomi fructiferi (un nuc şi un cireş), vegetaţie uscată şi lăstăriş pe o suprafaţă de cca. 100 mp.
Cel mai probabil incendiul a fost provocat de fumatul în locuri nepermise sau în locuri neprotejate corespunzător.
Persoană de contact : Locotenent Duţă Cristina (0755.057570)
Compartimentul Informare şi Relaţii Publice
|