|
BULETIN INFORMATIV
Nr. 25 din 27.01.2012
LECŢIE DE INFORMARE PREVENTIVĂ LA GRĂDINIŢĂ
Astăzi, 27 ianuarie a.c., cu începere 10.00, la Grădiniţa cu program normal nr. 4 din municipiul Focşani, a avut loc o lecţie de informare preventivă.
Astfel, un cadru al Inspecţiei de Prevenire din Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea a prezentat preşcolarilor mai multe materiale preventiv-educative sub formă de desene animate şi cântece, cum ar fi „Incendii de natură electrică”, „Cutremurul”, „Cum se scutură pământul”. Prin intermediul acestora copiii au luat la cunoştinţă măsurile specifice de apărare ce pot fi luate pentru evitarea producerii unui incendiu în locuinţele lor, cum să acţioneze în astfel de cazuri, unde pot solicita ajutor, dar şi ce măsuri trebuie luate înainte de producerea unui cutremur, modul de comportare în timpul şi după ce seismul a avut loc. Totodată, s-a înmânat cadrelor didactice un manual intitulat „Supravieţuitorii la incendiu, inundaţii, cutremur” cât şi un DVD cu diferite materiale preventive ce pot fi utilizate în procesul de pregătire în domeniul situaţiilor de urgenţă a copiilor din învăţământul preşcolar.
Copiii s-au declarat încântaţi de vizita primită, onorându-şi oaspetele cu interpretarea câtorva cântecele. La activitate au participat cca. 80 preşcolari şi 9 cadre didactice. Acţiunea s-a desfăşurat în baza unui parteneriat educaţional încheiat între Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea şi Grădiniţa program normal nr. 4 cu din municipiul Focşani.
Compartimentul Informare şi Relaţii Publice
|