|
BULETIN INFORMATIV
Nr. 26 din 30.01.2012
2 INCENDII LICHIDATE ŞI 22 INTERVENŢII S.M.U.R.D.
Incendiu la o locuinţă din comuna Moviliţa
În data de 28.01.2012, în jurul orei 20.10, un apel, primit prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, la dispeceratul integrat ISU - Ambulanţă, anunţa producerea unui incendiu în satul Diocheţi-Rediu, comuna Moviliţa, izbucnit la proprietatea numitei Elena I.
Pentru localizarea şi lichidarea incendiului s-a deplasat la faţa locului un echipaj din cadrul Staţiei de Pompieri Panciu, cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi şase subofiţeri pompierii militari acţionând în colaborare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Moviliţa.
În urma incendiului au ars acoperişul locuinţei confecţionat din lemn cu învelitoare din şindrilă, pe o suprafaţă de cca. 20 mp şi s-au degradat pereţii, pe o suprafaţă de aproximativ 15 mp.
Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un coş de fum neprotejat termic faţă de materiale combustibile.
Incendiu la o locuinţă din comuna Jariştea
În data de 29.01.2012, în jurul orei 01.10, un apel, primit prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, la dispeceratul integrat ISU - Ambulanţă, anunţa producerea unui incendiu în satul Pădureni, comuna Jariştea, izbucnit la proprietatea numitului Vasile C.
Pentru localizarea şi lichidarea incendiului s-au deplasat la faţa locului două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani, cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi nouă subofiţeri, pompierii militari acţionând în colaborare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al oraşului Odobeşti (care au acţionat cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi un voluntar) şi cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Jariştea (cu doi voluntari).
În urma incendiului au ars acoperişul locuinţei confecţionat din lemn cu învelitoare din tablă, pe o suprafaţă de aproximativ 200 mp, planşeele a două camere de locuit şi al bucătăriei, articole de mobilier, obiecte de uz casnic, documente personale, cât şi alte bunuri aflate în locuinţă. De asemenea, s-au deteriorat pereţii casei din paiantă şi plafoanele altor două camere de locuit.
Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un coş de fum deteriorat.
Intervenţii S.M.U.R.D.
În intervalul 27-29.01.2012, personalul specializat din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea a fost solicitat, prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, să intervină pentru soluţionarea a 22 situaţii medicale de urgenţă.
Astfel, s-a intervenit în municipiile Adjud şi Focşani, cât şi în comunele Bogheşti, Câmpineanca, Gologanu, Păuneşti, Tănăsoaia şi Vârteşcoiu, paramedicii din cadrul Secţiei de Pompieri Adjud şi Detaşamentului de Pompieri Focşani acţionând pentru acordarea primului ajutor calificat şi transportul pacienţilor la spital, unde au fost preluaţi de medicii de gardă din cadrul Spitalului Municipal Adjud – Centrul de Primire Urgenţe, Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Focşani – Unitatea de Primire Urgenţe.
Printre cele mai frecvente motive pentru care au fost solicitate echipajele S.M.U.R.D. au fost afecţiunile cardiace, respiratorii, stări de lipotimie, ameţeală, vomă şi vărsături.
Totodată, în această perioadă, în baza unei proceduri încheiate la nivel naţional între Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerului Sănătăţii şi având în vedere atenţionarea meteorologică COD GALBEN de vreme geroasă, echipajele S.M.U.R.D. din cadrul inspectoratului, împreună cu cele S.A.J., desfăşoară misiuni de identificare şi transport a persoanelor fără adăpost. În situaţia în care sunt identificate astfel de cazuri sociale, li se acordă primul ajutor, ulterior fiind transportate fie la unităţile spitaliceşti, dacă necesită investigaţii medicale suplimentare, fie la centre de cazare temporară puse la dispoziţie de autorităţile locale, sau, cum este cazul în municipiul Focşani, la un centru aflat sub coordonarea Societăţii Naţionale de Crucea Roşie, Filiala Vrancea. Aici li se asigură hrană şi cazare pe timpul nopţii.
Astfel de acţiuni au avut loc în zilele de sâmbătă şi duminică, în intervalul orar 21.00 – 01.00 în zonele preponderent cunoscute a fi frecventate de persoane fără adăpost. În urma acestor misiuni, au fost identificate mai multe astfel de persoane, printre care o fetiţă, în vârstă de 3 ani, împreună cu mama ei, care au fost preluate din Gara Adjud de către un echipaj S.M.U.R.D., cărora li s-a acordat primul ajutor şi care au fost transportate la Spitalului Municipal Adjud – Centrul de Primire Urgenţe. De asemenea, alte două persoane au fost preluate de paramedici din Focşani şi transportate la Centrul de Adăpost „Sf. Neculai cel Bun” de pe strada Albinei din municipiu.
Compartimentul Informare şi Relaţii Publice
|