BULETIN INFORMATIV NR. 19/06.06.2019

Etapa județeană a concursului ”Prietenii pompierilor”

Vineri, 07 iunie a.c., între orele 09.00 – 16.00, în Zona de Agrement - Crângul Petrești, comuna Vânători, se va desfăşura faza judeţeană a concursului cercurilor tehnico-aplicative de elevi „Prietenii Pompierilor”.

În cadrul concursului, echipele vor avea de parcurs trei probe, din care o probă scrisă şi două probe practice: „Pista de îndemânare peste obstacole” şi „Ştafeta de 400 metri cu obstacole”.

Echipele participante sunt constituite din băieţi şi fete cu vârste cuprinse între 11 ani şi 15 ani, fiecare echipaj fiind format din 10 elevi (un comandant, opt concurenţi şi o rezervă).

Echipele clasate pe primele trei locuri la fiecare categorie, băieți/mixt și fete, vor fi premiate cu diplome și premii în bunuri (boxe portabile) achiziționate prin grija Consiliul Judeţean Vrancea.

Activitatea, organizată de cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea, în colaborare cu Inspectoratului Şcolar Judeţean Vrancea, vizează dezvoltarea şi promovarea unor atitudini şi comportamente adecvate în cazul producerii unor situaţii de urgenţă şi totodată stimularea spiritului civic în rândul tinerei generaţii.

Sunt bineveniți susținătorii și persoanele care doresc să asiste la competiție. Va așteptăm cu drag!