BULETIN INFORMATIV NR. 9/04.04.2019

7 ANI DE LA OPERAŢIONALIZAREA S.M.U.R.D. LA PANCIU ȘI VIDRA

La data de 6 aprilie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Anghel Saligny” al județului Vrancea, aniversează șapte ani de la operaţionalizarea Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (S.M.U.R.D.) în cadrul Staţiilor de Pompieri Vidra şi Panciu. Prin extinderea acestui serviciu la cele două subunități s-a reușit să se asigure acordarea primului ajutor calificat pe întreg teritoriul judeţului, înregistrându-se astfel o scădere a timpului de răspuns la solicitări, o creştere a capacităţii de intervenţie şi a calităţii serviciilor medicale oferite cetăţenilor.

Echipajele Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare acţionează pentru permiterea accesului, degajarea victimelor în cele mai bune condiţii şi cât mai rapid posibil, fără a agrava leziunile existente, concomitent cu acordarea asistenţei medicale de urgenţă, în timp util, în cazul incendiilor, accidentelor şi altor situaţii de urgenţă în care funcţiile vitale ale persoanelor afectate sunt sau se presupune a fi în pericol iminent.

În cei șapte ani de la operaţionalizare, echipajele S.M.U.R.D. din cadrul Staţiilor de Pompieri Vidra şi Panciu au intervenit la 6695  situaţii de acordare a primului ajutor calificat, 3260 dintre acestea fiind gestionate de paramedicii de la Vidra şi 3435 de cei din Panciu. Numai în acest an la Stația de Pompieri Vidra au fost asistate 120 persoane, iar la Stația de Pompieri Panciu au fost asistate 102  persoane. Dintre acestea, 11 au fost copii şi 210 adulţi. Intervenţiile la care sunt solicitați paramedicii includ toate urgenţele ce pun viaţa persoanelor în pericol imediat, astfel: accidente rutiere, explozii, accidente de muncă sau casnice, stări de inconştienţă, stop cardiorespirator, suspiciuni de infarct, insuficienţe respiratorii acute şi, nu în ultimul rând, accidente cu victime multiple.

Fiecare subunitate are în dotare o ambulanță tip B 2, încadrată cu câte trei paramedici care au urmat cursuri de pregătire în acordarea primului ajutor calificat privind efectuarea procedurilor de descarcerare şi alte operaţiuni de salvare. În prezent, la nivelul celor 2 subunități există 94 subofițeri – paramedici, absolvenți ai cursului de prim ajutor calificat, descarcerare și operațiuni de salvare, organizat în Centrele de pregătire și formare ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Începând cu anul 2015, paramedicii au trecut la un nivel superior de pregătire prin parcurgerea unui curs de extindere a competențelor privind abordul venos periferic și protezarea minim invazivă a căilor aeriene superioare.

Experiența acumulată în cei șapte ani de luptă contracronometru pentru salvarea vieții celor aflați în dificultate, precum și miile de intervenții reușite constituie dovada profesionalismului și devotamentului. Sub deviza "Cine salvează o viaţă salvează o lume", paramedicii vrânceni vor continua să-şi facă datoria ca adevăraţi salvatori, indiferent de riscurile la care se expun.