BULETIN INFORMATIV NR. 76/12.08.2020

ANEXE GOSPODĂREȘTI DIN  LOCALITATEA HÂNGULEȘTI DISTRUSE DE FLĂCĂRI

 

Pompierii militari au fost alertați astăzi, 12 august, în jurul orei 01:00, despre izbucnirea unui incendiu la o gospodărie din satul Hângulești, comuna Vulturu.

La locul evenimentului s-au deplasat de urgență șase echipaje cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și o autospecială de primă intervenție și comandă din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani, care au acționat în cooperare cu S.V.S.U. Vulturu. La momentul sosirii forțelor de intervenție la fața locului, incendiul se manifesta generalizat la mai multe anexe pe o suprafață de aproximativ 600 mp, iar cantitatea mare de materiale combustibile a făcut ca intervenția să dureze peste 6 ore.

În urma incendiului au ars: mai multe anexe (grajd, magazie, depozit furaje) pe o suprafață totală de cca. 600 mp, bunuri de uz gospodăresc aflate în acestea, 50 tone plante furajere și două ovine.

Din cercetările efectuate, cauza probabilă a producerii evenimentul a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.

 

Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice