BULETIN INFORMATIV NR.117/27.11.2020

INTERVENȚII DESFĂȘURATE DE POMPIERII VRÂNCENI ÎN ULTIMELE 24 ORE

 

            Două accidente rutiere

Primul accident s-a produs în data de 26 noiembrie, în jurul orei 21.00, pe DN 2 E85, pe raza localității Garoafa, între două autoturisme, în urma căruia au rezultat cinci victime conștiente. La fața locului s-au deplasat modulul SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani, o autospecială de stingere din cadrul Stației de Pompieri Panciu și două ambulanțe SAJ. Dintre cele cinci victime, patru au fost evaluate și transportate la spital, una refuzând transportul la spital.

Al doilea accident s-a produs în această dimineață, în jurul orei 06.30, pe raza localității Cotești, în urma căruia un autoturism s-a răsturnat și au rezultat două victime conștiente. La acest accident au intervenit modulul SMURD și o autospecială de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani și o ambulanță SAJ. Cele două victime au fost evaluate și transportate la spital.

Trei intervenții pentru stingerea incendiilor

  • În data de 26 noiembrie, în jurul orei 20.00, pompierii vrânceni au intervenit, în localitatea Vulturu, cu o autospecială de stingere la un incendiu în urma căruia a ars acoperișul locuinței pe cca. 40 mp, cauza probabilă a producerii incendiului fiind "coș de fum deteriorat".
  • În data de 26 noiembrie, în jurul orei 21.40, două echipaje cu două autospeciale de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani au intervenit în cooperare cu SVSU Jariștea și Odobești, fiecare cu câte o autospecială de stingere, în localitatea Jariștea, la un incendiu ce a distrus o anexă pe o suprafață de cca. 50 mp și acoperișul locuinței pe cca. 20 mp, și în acest caz cauza probabilă a producerii incendiului fiind "coș de fum deteriorat".
  • Noaptea trecută, în jurul orei 00.30, un echipaj cu o autospecială de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani a intervenit, pe strada Comisia Centrală din municipiul Focșani, pentru stingerea unui incendiu produs la un transformator electric, cauza probabilă a producerii incendiului fiind "scurtcircuit electric". După finalizarea intervenției a fost reluată alimentarea cu energie electrică în zonă.

 

 

Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice