ANUNŢ

privind recrutarea candidaților pentru participarea la concursurile de admitere organizate în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Apărării Naţionale care pregătesc personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne

 - sesiunea a II-a august 2023  -

  Secțiunea I - Generalități

        Prezentul anunț stabilește aspecte procedurale privind organizarea și desfășurarea recrutării și selecției candidaților în vederea participării la concursurile de admitere organizate în anul 2023 la instituțiile de învățământ din structura Ministerului Apărării Naționale care pregătesc personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne, denumit în continuare MAI.

         Pentru sesiunea a II-a de admitere august 2023, locurile aprobate MAI la instituţiile de învăţământ ale Ministerului Apărării Naționale sunt scoase la concurs pe instituții de învățământ/facultăți, fiind repartizate pe programe de studii, conform anexei.

         Repartizarea candidaților pe locurile alocate beneficiarilor din MAI se realizează ulterior admiterii și se ocupă de candidații admiși în ordinea mediilor de admitere și a opțiunilor.

         Cererea-tip de înscriere (Anexa nr. 2 la prezentul anunț), precum și, după caz, consimțământul privind solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar de către unitatea de recrutare, prevăzut în Anexa nr. 3 la prezentul anunț, se completează de către candidat în mod lizibil, se semnează și se depun la Serviciul Resurse Umane din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Anghel Saligny” al județului Vrancea până la data de 18.08.2023.

         Candidaţii pot opta pentru una sau mai multe instituţii de învăţământ universitar sau şcoli postliceale, în măsura în care graficele/calendarele concursurilor de admitere realizate de către instituţiile organizatoare permit participarea la probele de concurs, caz în care se constituie dosare distincte, corespondente numărului de opțiuni.

        ! Candidații au obligația de a urmări informațiile cu privire la modul de organizare și desfășurare a concursurilor de admitere pe site-urile oficiale ale instituțiilor de învățământ pentru care optează.

 

 

Secțiunea II - Condiții de recrutare

       Condiţiile legale de recrutare a candidaţilor pentru admiterea în instituţiile de învăţământ pe locurile destinate formării iniţiale a cadrelor militare, precum şi pentru încadrarea în funcţii de cadre militare prin rechemare în activitate, încadrare directă sau transfer din cadrul instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, sunt următoarele:

  1. să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
  2. să cunoască limba română, scris şi vorbit;
  3. să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
  4. să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic;
  5. să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi sau îi împlinească în cursul anului în care participă la concursul de admitere;
  6. să fie absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat;
  7. să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate;
  8. să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea;
  9. să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;
  10. să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
  11. să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;

       Aptitudinea/inaptitudinea prevăzută la litera d) se constată de structurile de specialitate ale MAI, în urma susținerii examinării medicale și a evaluării psihologice, potrivit reglementărilor specifice în domeniu. În situaţia în care se constată inaptitudinea pentru oricare dintre situaţii, procedura de recrutare încetează pentru candidatul respectiv. Evaluarea psihologică se susţine înaintea examinării medicale.

       Dovada îndeplinirii condiţiei prevăzute la litera lit. f) se face cu diplomă sau cu adeverinţă care îndeplineşte condiţiile de valabilitate, din care să rezulte faptul că au susţinut şi promovat examenul de bacalaureat.

Secțiunea III - Criterii specifice

       Criteriile specifice pentru recrutarea candidaţilor la examenele de admitere în instituţiile de învăţământ, forma de învăţământ cu frecvenţă, în vederea formării profesionale iniţiale, sunt următoarele:

  1. să aibă vârsta de până la 27 de ani, împliniţi în anul participării la concursul de admitere;
  2. să nu aibă tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate pe/în corp, neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară - verificarea cerinţei se realizează cu ocazia examinării medicale;
  3. să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puţin 9,00, cu excepţia candidaţilor care au absolvit instituţii de învăţământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului;
  4. să nu fi fost exmatriculaţi pentru abateri disciplinare dintr-o instituţie de învăţământ;

       Pentru admiterea la instituţiile de învăţământ din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, altele decât cele din subordinea MAI, pe locurile rezervate MAI, candidaţii trebuie să îndeplinească în mod suplimentar, după caz, şi criteriile specifice de recrutare prevăzute de acestea.

Secțiunea IV - Documente necesare pentru recrutare

       În vederea participării la concursul de admitere în instituţiile de învăţământ, candidaţii parcurg următoarele etape premergătoare desfăşurării concursului:

  1. completează cererea-tip de înscriere la concurs şi declaraţia prin care confirmă luarea la cunoştinţă despre condiţiile legale, criteriile specifice, celelalte condiţii de organizare a concursului şi măsurile care vor fi luate în cazul neîndeplinirii acestora şi îşi exprimă acordul pentru efectuarea verificărilor specifice;
  2. depun la dosarul de recrutare, documentele necesare constituirii acestuia.

       Pentru recrutare, fiecare candidat va depune la structura de resurse umane a Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Anghel Saligny” al județului Vrancea un dosar plic cuprinzând următoarele documente:

  1. cererea de înscriere – Anexa nr. 2 la prezentul anunț;
  2. diploma de bacalaureat (copie) – pentru absolvenţii din seriile anterioare sau adeverinţă care atestă absolvirea liceului cu diplomă de bacalaureat (în care se menţionează media generală obţinută la examenul de bacalaureat, mediile obţinute în anii de studiu, termenul de valabilitate şi faptul că nu a fost eliberată diploma) pentru candidaţii care vor absolvi în anul 2023;
  3. foaia matricolă pentru clasele IX-XII / IX-XIII (copie);
  4. copii ale actului de identitate, documente doveditoare care să ateste vechimea în muncă şi, dacă este cazul, ale livretului militar;
  5. copii ale certificatului de naştere al candidatului, soţiei şi fiecărui copil;
  6. copia certificatului de căsătorie, precum şi, după caz, ale hotărârilor judecătoreşti privind starea civilă;
  7. curriculum vitae – Europass (CV);
  8. autobiografia (întocmită conform îndrumarului atașat - Anexa nr. 7 la prezentul anunț );
  9. tabelul nominal cu rudele candidatului (Anexa nr. 8 la prezentul anunț);
  10. cazierul judiciar;
  11. 3 fotografii color 3x4 cm și 1 fotografie color 9x12 cm (având scrise pe verso: numele, prenumele tatălui și prenumele candidatului, înscrise cu majuscule, precum și codul numeric personal al acestuia);
  12. adeverință medicală eliberată de medicul de familie (Anexa nr. 5 la prezentul anunț);
  13. consimțământul informat (Anexa nr. 6 la prezentul anunț);
  14.  adeverință medicală privind concluziile examinării medicale (Anexa nr. 5 la O.M.A.I. nr. 105/2020);
  15. declaraţia de confirmare a cunoaşterii şi acceptare a condiţiilor de recrutare (Anexa nr. 4 la prezentul anunț).

       * Extrasul de pe cazierul judiciar se solicită de către compartimentul cu sarcini de recrutare, pe baza consimţământului expres al candidatului, care se depune odată cu cererea de înscriere (model în Anexa nr. 3 la prezentul anunț). Extrasul poate fi înlocuit şi de un certificat de cazier judiciar, în termen de valabilitate, depus de candidat.

        Copiile documentelor prevăzute mai sus se certifică pentru conformitate şi se semnează de persoana desemnată şi de candidat. Originalul documentelor prezentate se restituie candidatului după certificare.

Documentele pot fi depuse şi în copie legalizată, situaţie în care activităţile prevăzute anterior nu se mai realizează.

       Candidaţii care au mai multe opţiuni parcurg întreaga procedură stabilită pentru recrutare şi selecţie, în mod distinct pentru fiecare instituţie de învăţământ pentru care au optat, respectiv completarea cererilor de înscriere, constituirea dosarului de recrutare şi participarea la concursul de admitere.

       Candidaţii la concursurile de admitere pot depune documentele constitutive ale dosarelor de recrutare până la data de 24.08.2023.

Secțiunea V - Susținerea probelor eliminatorii, evaluarea psihologică și examinarea medicală

Proba de evaluare a performanței fizice se susține în sala de sport din incinta Inspectoratului General al Jandarmeriei Române în data de 25 august 2023.

       În vederea susținerii acestei probe, candidații vor avea asupra lor cartea de identitate/pașaportul și echipamentul sportiv necesar desfășurării probei de evaluare a performanței fizice, potrivit normelor și baremelor prevăzute în anexa nr. 31 la Ordinul m.a.i. nr. 140/2016 sau în anexa nr. 31 la Ordinul m.a.i. nr. 177/2016, ambele cu modificările și completările ulterioare.

       La proba de evaluare a performanței fizice, nu se admit contestații, rezultatele consemnate de subcomisiile de specialitate fiind definitive.

       Evaluarea psihologică a candidaților se realizează de specialiști din cadrul unităților de recrutare, în conformitate cu dispoziţia directorului Centrului de Psihosociologie al MAI, potrivit planificării întocmite de către structurile cu atribuții de recrutare, până la data de 22.08.2023.

       Examinarea medicală a candidaților se realizează potrivit prevederilor Ordinului M.A.I. nr. 105/2020 privind examinarea medicală a candidaţilor la concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ care formează personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne, precum şi la concursurile de încadrare în Ministerul Afacerilor Interne, cu modificările și completările ulterioare, până la data de 24.08.2023.

Secțiunea VI - Dispoziții finale

Activitățile de recrutare și selecție încetează pentru candidații aflați în următoarele situații:

  1. nu depun în termenul-limită stabilit dosarul de recrutare în volum complet;
  2. încearcă sau fraudează, prin orice mijloace, activitatea de recrutare și selecție;
  3. nu îndeplinesc în mod cumulativ condițiile și criteriile de recrutare și selecție.

       În cazul în care identificarea situațiilor menționate se face după încheierea admiterii, candidatul respectiv pierde locul obținut prin concurs indiferent de anul de școlarizare în care se află.

       Probele de verificare a cunoștințelor sunt cele stabilite prin regulamentele/dispozițiile/ metodologiile de admitere, planificate conform graficelor de concurs și aduse la cunoștința celor interesați prin postare pe site-ul instituțiilor de învățământ.

       Prezentarea de înscrisuri false se pedepseşte conform legii şi atrage după sine eliminarea din concurs a candidaților. În cazul în care descoperirea falsului se face după încheierea admiterii, candidaţii respectivi vor pierde locul obţinut prin fraudă.

       Candidaţii pentru instituţiile de învăţământ ale Ministerului Apărării Naţionale pe locurile MAI care promovează probele eliminatorii se înscriu la sediul instituţiilor de învăţământ ale MApN prezentând documentele solicitate de organizatori şi participă la probele de concurs potrivit prevederilor regulamentelor/metodologiilor de admitere proprii fiecărei instituţii.

       Pentru detalii suplimentare candidații se pot adresa Inspectoraului pentru Situaţii de Urgență „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea cu sediul 2 din mun. Focșani, str. Anghel Saligny nr. 10, Telefon: 0237/611212 – interior 27111, 27013 sau pot consulta site-ul oficial al MAI (secțiunea Carieră).

       Prezentul anunț conține 8 anexe.

Anexa nr. 1 – Numărul de locuri scoase la concurs

Anexa nr. 2 - Cerere de înscriere

Anexa nr. 3 – Consimțământ solicitare cazier judiciar

Anexa nr. 4 - Declarație de confirmare a luării la cunoștință despre condițiile legale, criteriile specifice, condițiile de organizare a concursului și măsurile care vor fi luate în cazul neîndeplinirii acestora, precum și acordul pentru efectuarea verificărilor specifice

Anexa nr. 5 - Adeverința medic familie

Anexa nr. 6 – Consimțământ informat

Anexa nr. 7 - Îndrumar pentru întocmirea autobiografiei

Anexa nr. 8 - Tabel cu rudele candidatului